Termenul „cană” este derivat din cuvântul englezesc pentru o ceașcă mare-cu mâner; este un concept importat care a devenit un obiect de uz casnic comun. Cănile au de obicei un corp standard cilindric sau aproape-cilindric cu un mâner pe o parte și sunt în general folosite pentru băuturi calde, cum ar fi lapte, cafea și ceai. Materialele comune includ porțelan, ceramică glazurată, sticlă, oțel inoxidabil și plastic. Un număr mic de căni sunt fabricate din piatră naturală, deși acestea tind să fie mai scumpe.
Există diverse teorii cu privire la originile cănii. Unul sugerează că vasele cilindrice-unele din lut și lipsite de mânere-au fost folosite în ritualuri atât în China, cât și în Japonia încă din epoca neolitică. O altă teorie presupune că prima cană adevărată a apărut în Constantinopol în jurul anului 1475. Până în secolul al XVI-lea, oamenii din nordul Europei foloseau aceste vase cu un singur -mâner pentru a reține apa. Datorită designului lor simplu, stabilității și durabilității, au devenit în cele din urmă populare pentru consumul de băuturi calde precum laptele, cafeaua și ceaiul. În timpul secolului al XVIII-lea, pe măsură ce comerțul dintre China și Europa s-a extins, europenii au adus la Jingdezhen pahare mari, cu mâner, pentru fabricare, iar cana a câștigat treptat popularitate în China. Pe la mijlocul-până la-secolul al XIX-lea, cana a fost introdusă din Occident în viața de zi cu zi a Chinei.
