Balonul termic-cunoscut și sub denumirea de balon de vid sau termo-este un articol de uz casnic dezvoltat din vasul de sticlă cu pereți dubli-vid (balonul Dewar) inventat de fizicianul britanic Sir James Dewar în 1892. Conceptul de vase termoizolante a apărut devreme în China; până la sfârșitul dinastiei Song de Nord, dispozitive similare cunoscute sub numele de „căzane cu apă caldă-(*nuanshuifu*) erau deja în uz. În 1903, germanul Reinhold Burger a îmbunătățit balonul Dewar și a obținut un brevet; Ulterior a fondat compania Thermos în 1904 pentru a produce și vinde produsul.
Industria de fabricare a baloanelor termice din China a început în Shanghai în anii 1920; primul balon produs intern a fost fabricat în 1925, iar primul balon termic cu mâner de 5-lire din lume a fost inventat în 1934. Structura sa de bază constă dintr-o căptușeală de sticlă vid (adesea acoperită cu argint- sau aluminiu) și garnituri de cauciuc pentru a minimiza pierderile de căldură. Carcasele exterioare sunt realizate din materiale precum oțel inoxidabil sau plastic, iar eficiența termică este îmbunătățită de un gât îngust al sticlei; de obicei, aceste baloane pot menține apa fierbinte la 60 de grade sau băuturile reci la 4 grade timp de aproximativ 12 ore.
